FILMBUZZ
Unlocked. Pericol Descătușat. NOOMI RAPACE, ORLANDO BLOOM, MICHAEL DOUGLAS și JOHN MALKOVICH într-un thriller contra cronometru.
Pentru o vreme, Alice Racine (Noomi Rapace) a fost una dintre cele mai bune investigatoare CIA. Apoi a venit un moment de cotitură în cariera ei, un moment critic când a eșuat în misiunea de a extrage informații cruciale de la un suspect. Consecința acestui eșec a fost ca CIA nu a reușit să oprească la timp declanșarea unui atac terorist asupra Parisului, ce s-a soldat cu zeci de victime nevinovate.
Pirații din Caraibe. Răzbunarea lui Salazar. Anti-eroul pe care-l iubim contra justițiarului care ne-nfricoșează
Johnny Depp revine pe marile ecrane în rolul piratului aiuritor, exuberant, farsor, gafeur și plin de îndrăzneală, acel binecunoscut încurcă-lume plin de șarm, care dovedește, în cele din urmă, că a avut tot timpul un plan care salvează situația, oricât de imposibilă ar fi aceasta, binențeles, cam la 5 minute după al doisprezecelea ceas.
Ar putea “Gardienii Galaxiei vol. 2” să devină cel mai bun film din istoria Marvel? Testarea făcută de Marvel spune că da.
“Gardienii Galaxiei vol. 2” a obținut un scor de 100 de puncte din 100, la testarea făcută de Studiourile Marvel. Acest fapt e fără precedent în istoria de 9 ani a companiei. “Gardienii Galaxiei vol. 2” a depășit filme ca “Iron Man 3” și “The Avengers”, ce au reprezentat până în acest moment etalonul, ele obținând scoruri de peste 90 de puncte.
“Frumoasa și Bestia”: o poveste nemuritoare.
A fost odată ca niciodată… toate poveștile ce înfruntă timpul încep așa, iar “Frumoasa și Bestia” e, cu siguranță una dintre acestea.
… a fost un tânăr Prinț (Dan Stevens). El locuia într-un castel strălucitor. Dădea petreceri și baluri extravagante la care erau invitate cele mai frumoase domnițe din întreaga lume. Era răsfățat și îngrijit de o armată de servitori, gata oricând să-i îndeplinească orice moft, chef sau dorință.
Fondatorul
Ray Kroc (Michael Keaton) e un comis voiajor între două vârste, ce vinde roboți de bucătărie pentru milk-skake-uri, în restaurante. Într-o bună zi, el nimerește în restaurantul de familie condus de frații Maurice (John Caroll Lynch) și Richard (Nick Offerman) McDonald. Ray e imediat captivat de noutatea restaurantului și îi întrevede potențialul. La McDonald servirea e foarte rapidă, produsele de calitate, ambalajul dispensabil și consumatorii familiști. Toate acestea sunt noutăți pentru America.
Saroo: Drumul spre acasă
Într-un mic orășel din India, un băiețel de numai 5 ani, pe nume Saroo, încearcă să își ajute familia. Împreună cu fratele său mai mare, scotocește prin trenurile oprite în gară după resturi ce ar putea fi, în vreun fel, refolosite.
Rogue One. O Poveste din Universul Star Wars. Trebuie neaparat sa fii un Jedi pentru a fi un erou?
Într-un univers în care săbiile au lame din laser, maimuțele păroase conduc nave spațiale, roboții sunt cicălitori și o invizibilă forță telechinetică e reală, disponibilă și perfect normală, există totuși o gaură.
Vaiana. În oceanul Pacific, naviga un explorator mic… mă rog, o exploratoare.
Cu mult înainte de Erick cel Roșu, Columb, Magellan sau chiar Nemo, Hook și Jack Sparrow, au existat navigatori atrași inexorabil de țărmurile străine pe care marile oceane le făceau inaccesibile. Vreme de secole, marii exploratori ai lumii au navigat cu măiestrie pe apele vaste ale Pacificului.
Ia parte la „Doctor Strange în Multiversul Nebuniei” în grandoarea sa cinematografică
Experimentează Multiversul așa cum a fost menit să fie văzut. „Doctor Strange în Multiversul...
Aleea Groazei – Pătrunde în fascinantul univers al lui Guillermo del Toro
Maestrul filmelor pline de mister, horror și monștri captivanți, Guillermo del Toro, revine la...
Benedict Cumberbatch despre multidimensionalul „Doctor Strange în Multiversul Nebuniei”
„Multiversul este un concept despre care știm înfricoșător de puține.” În „Doctor Strange în...
“Aleea groazei”, filmul lui Guillermo del Toro, primește 4 nominalizări la Premiile Oscar
Guillermo del Toro, celebrul regizor mexican de filme horror, scince-fiction și supranatural,...












