Johnny Depp revine pe marile ecrane în rolul piratului aiuritor, exuberant, farsor, gafeur și plin de îndrăzneală, acel binecunoscut încurcă-lume plin de șarm, care dovedește, în cele din urmă, că a avut tot timpul un plan care salvează situația, oricât de imposibilă ar fi aceasta, binențeles, cam la 5 minute după al doisprezecelea ceas.
Cu alte cuvinte, Johnny Depp revine pe ecrane în rolul inconfundabilului anti-erou Jack Sparrow, căpitan de pirați, de cele mai multe ori, însă, fără corabia aferentă, vestita sa Perlă Neagră având năravul de a dispărea sau de a se lăsa șterpelită, ca un portofel în piață, în cele mai nepotrivite momente.
Cel de al cincilea film din serie, intitulat “Pirații din Caraibe. Răzbunarea lui Salazar”, îl găsește pe Jack fluierând a pagubă, în timp ce ghinioane, zvonuri, amenințări și pericole se apropie din cele patru vânturi, ce suflă în rafale din ce în ce mai furioase.
Primejdia, mai mare ca niciodată, e reprezentată de Căpitanul Armando Salazar, un rol interpretat cu terifiantă măiestrie de Javier Bardem.
Pe vremea când Jack Sparrow era foarte tânăr, Căpitanul Salazar era cel mai temut vânător de pirați și cel mai faimos căpitan din Marina Regală a Spaniei. Alături de echipajul său credincios, la bordul corabiei sale, Tăcuta Mary, Salazar adusese teroarea și distrugerea în rândul piraților de pretutindeni, vânându-i fără milă, oriunde îi prindea.
Toate acestea până când a avut neșansa de a se întalni cu un foarte tânăr și necopt pirat, pe nume Jack Sparrow. Tânărul Jack, așa neexperimentat cum era, l-a păcălit și l-a distrus, trimitându-i la fundul mării pe el, echipajul și pe ceea ce părea pe veci Tăcuta Mary.
Foarte prezentă și acută problemă a de-acum călitului Jack, e faptul că Salazar și oamenii lui s-au dus la fund într-un loc numit Triunghiul Diavolului, o zonă blestemată, înconjurată de vrăji puternice.
O, nu e vorba!, Salazar și mateloții săi au murit atunci, dar asta nu i-a împiedicat să revină mulți ani mai târziu la suprafață, să pună mâna pe arme și să pornească încă o dată în misiunea urmărită obsedant de căpitanul Salazar, și anume aceea de a distruge toți pirații din lume… cu Jack Sparrow, desigur, pus la loc de mare cinste, chiar în capul listei.
Acum, singura șansă a lui Jack, rămas încă o dată fără iubita lui Perlă Neagră și nevoit să străbată apele mai tulburi ca niciodată ale mării Caraibelor la bordul unei găleți găurite, pe nume Pescărușul Muribund (corabie nu i se poate spune și nici Pescărușul Plin de Viață), este să găsească legendarul Trident al lui Poseidon.
Acest artifact incredibil de puternic este singurul instrument capabil să îl oprească pe Salazar și banda lui de mateloți răzbunători, ce vor să-și facă datoria și după moarte.
Evident, și căpitanul Salazar încearcă să găsească Tridentul lui Poseidon, preferabil, înaintea lui Sparrow.
Vorba multă, sărăcia omului, pe scurt, Căpitanul Jack Sparrow, aflat veșnic între ciocanul lui Thor, pardon, nu ciocan, ci sabie, nu Thor, ci Salazar (Radio Erevan nu moare!:), și nicovală, se simte în familiarele ape ale Mării Caraibelor ca un pui gălbior, golaș și pufos în țara nimănui.
Singura lui șansă e să încheie o alianță plină de rețineri și scântei cu Carina Smyth (Kaya Scodelario), o astronomă frumoasă și sclipitor de inteligentă, și cu Henry (Brenton Thwaites), un tânăr matelot încăpățânat din Marina Regală Britanică și, în măsura limitatelor posibilități, să nu ajungă din nou la cuțite, spade, macete și alte arme ascuțite cu mai vechiul său inamic-aliat (după caz), nu mai puțin vestitul Căpitan Hector Barbossa (Geoffrey Rush).
Va reuși mult prea ghinionistul Jack Sparrow să scape cu viață și să-l învingă pe cel mai teribil de periculos inamic pe care nu l-a înfruntat niciodată?
Rămâne de văzut. “Pirații din Caraibe. Răzbunarea lui Salazar”: vine din 26 mai, în cinematografe.
P.S. Șoapte neconfirmate vorbesc despre reapariția Căpitanului Will Turner (Orlando Bloom), înlocuitorul Căpitanului Davy Jones la comanda corabiei Olandezul Zburător, și chiar și a soției lui Will, Elizabeth Swann (Keira Knightley).