Nici una din precedentele 23 de teme muzicale ale filmelor Bond nu a ajuns pe primul loc in Marea Britanie, desi “Skyfall”, interpretata de Adele si “A view to a kill” a lui Duran-Duran au fost foarte aproape, situandu-se pe locul doi. Despre Skyfall ar trebui adaugat faptul ca i-a adus francizei Bond primul premiu Oscar intr-o jumatate de secol de existenta.

Sam Smith a spus intr-un interviu: “E un moment de varf al carierei mele. Sunt extrem de surescitat de posibilitatea de a face parte din aceasta iconica istorie britanica si de a ma alatura unui sir incredibil de oameni care m-au inspirat de-a lungul timpului”

Tema muzicala centrala a noului film James Bond a fost compusa in doar 20 de minute de
Smith, castigator a 4 premii Grammy si 2 Brits. Smith este primul artist britanic care interpreteaza solo o tema Bond dupa 50 de ani, ultimul care a fost in aceasta situatie fiind Tom Jones, in 1965, cand a interpretat piesa de deschidere din Thunderball.

Sam Smith a mai declarat: “Nu-mi pasa de top-uri sau de pozitia pe care o ocupa acest cantec in ele. Imi pasa de un singur lucru: sa-mi merit locul in istoria Bond, alaturi de atatia artisti extraordinari”