Cartea Junglei
VIDEO
Cartea Junglei: o distribuție feroce într-un clasic reinventat.
Regizat de Jon Favreau (Iron Man), adaptat după povestea nemuritoare a lui Rudyard Kipling, inspirat de filmul de desene animate Disney, devenit clasic, “Cartea Junglei” este un film epic nou-nout despre Mowgli, un pui de om crescut de o haită de lupi. Dar Mowgli află că nu mai e binevenit în junglă, atunci când temutul tigru Shere Khan (vocea lui Idris Elba), ce poartă pe trup cicatrici lăsate de Om, jură să distrugă orice amenințare. Forțat să abandoneze jungla, singurul cămin pe care l-a cunoscut vreodată, Mowgli pornește într-o călătorie captivantă ce-l va face să descopere din ce aluat e făcut, condus de pantera Bagheera (vocea lui Ben Kingsley), devenită mentor și sfătuitor și de ursul Baloo (vocea lui Bill Murray), un spirit liber, pus mereu pe distracție. De-a lungul acestui drum, Mowgli întâlnește creaturi care nu-i doresc neapărat binele, cum ar fi Kaa (vocea lui Scarlett Johansson), un piton a carui voce și privire seducătoare îl hipnotizează pe puiul de om, precum și pe alunecosul King Louie (vocea lui Christopher Walken), care încearcă să-l convingă pe Mowgli să-i spună secretul focului: misterioasa și mortala floare roșie.
Distribuția plină de staruri de primă mărime, îi mai include pe Lupita Nyong, vocea lupoaicei-mamă Raksha, și pe Giancarlo Esposito, vocea lui Akela, masculul alfa din haita lui Mowgli. “Cartea Junglei” îmbină cu finețe scenele de acțiune cu animale și decoruri generate de computer, punând tehnologia cea mai avansată în slujba poveștii, pentru a face ca spectatorii să se scufunde într-o lume luxuriantă și încăntătoare.
Regizor: Jon Favreau
Scenariu: Justin Marks, Rudyard Kipling (cartea)
Producător: Molly Allen, John Bartnicki, Jon Favreau, Brigham Taylor
Staruri: Scarlett Johansson; Bill Murray; Ben Kingsley; Christopher Walken
O producție: Walt Disney Animation Studios
Titlu original: The Jungle Book
Premiera: 15 APRILIE 2016
Distribuit de Forum Film România
Formatul filmului: normal
FILMBUZZ
Star Wars. Rogue One. O poveste din Universul Star Wars
Cu 30 de ani înainte de “Trezirea Forței”, o echipă de spioni rebeli încearcă să fure planurile înspăimântătoarei Stele a Morții. Dar Imperiul are, bineințeles, cu totul altceva în plan. Începand cu 16 decembrie, pregătiți-vă pentru Rogue One: o nouă poveste din universul Star Wars.
Pe cine ai să găsești în căutarea lui Dory – Ce personaje fac valuri în al 17-lea film Pixar, “În căutarea lui Dory”
Dory, Marlin și Nemo pornesc într-o nouă aventură – de data asta, pe coasta californiană – atunci când Dory își amintește brusc de familia ei. Decisă să își găsească părinții, Dory ajunge la Institutul de Viață Marină din California, unde cunoaște tot felul de creaturi și are tot felul de pățanii care o fac să înțeleagă că defectele (cum ar fi pierderea memoriei) pot fi adorabile și că nimic nu e mai important ca familia.
“Cartea Junglei” – un sigur actor în fața camerelor de filmat, o menajerie întreagă generată pe computer
Jon Favreau, regizorul noului film “Cartea Junglei”, era doar un copil atunci când a văzut pentru prima oară desenul animat original cu același titlu. A fost profund mișcat. Regizorul încă își amintește perfect scena cu elefanții maiestuoși mărșăluind prin junglă, scena cu ochii hipnotizanți ai pitonului Kaa sau cea cu puiul de om Mowgli navigând pe râu în jos, cocoțat comod pe burta ursului Baloo. “Ești copil și cimentul minții tale e încă umed. Urmele care se întipăresc atunci rămân pentru totdeauna.”, spune Favreau despre animația Disney din 1967.


