Dory, Marlin și Nemo pornesc într-o nouă aventură – de data asta, pe coasta californiană – atunci când Dory își amintește brusc de familia ei. Decisă să își găsească părinții, Dory ajunge la Institutul de Biologie Marină din California, unde cunoaște tot felul de creaturi și are tot felul de pățanii care o fac să înțeleagă că defectele (cum ar fi pierderea memoriei) pot fi adorabile și că nimic nu e mai important ca familia.

DORY: micuța uitucă albastră e pe val
DORY e veselă, optimistă, curajoasă și altruistă. Deși are probleme cu memoria pe termen scurt, adică uită de la aripioară până la gură, asta nu îi afectează veselia sau optimismul… Până într-o bună zi, când își dă seama că a uitat ceva foarte important: familia ei. Dory și-a găsit o nouă familie alături de Marlin și Nemo, dar nu poate scăpa de gândul că mama și tatăl ei o caută cu disperare undeva, acolo, în ocean.

Ellen DeGeneres e încă o dată vocea lui Dory. În show-ul ei “The Ellen DeGeneres Show”, Ellen spune că “Am făcut campanie timp de 13 ani pentru a se face o continuare la ‘În căutarea lui Nemo’, dar nu mi-am imaginat nici o clipă că acea continuare va fi ‘În căutarea lui Dory’ ”.

Regizorul filmului spune: “Pentru mine, Dory a fost întotdeauna un personaj tragic. Pierderea de memorie nu poate fi amuzantă. Indiferent de cât de mult bravează, Dory trebuie să fie extrem de frustrată și pe alocuri, înspăimântată. Nu are nici cea mai vagă idee despre locul de unde vine sau despre cei care i-au dat viață.”

MARLIN: aventurier de nevoie
Poate că MARLIN a traversat o dată oceanul, dar asta nu înseamnă că are de gând să repete isprava. Albert Brooks îi împrumută din nou vocea prudentului pește- clovn. “Dory își aduce aminte că are o familie și vrea să o găsească”, spune Brooks. “Dar Marlin nu vrea să pornească într-o nouă aventură și cu siguranță, nu vrea ca Nemo să creadă că asta e o idee excelentă. Lui Marlin i-ar plăcea foarte tare să rămână acasă. Am încercat să negociez asta cu regizorul, dar a spus nu. Așa că Marlin trebuie să o ajute pe Dory.”

Binențeles, Marlin știe cum e să îți pierzi familia, doar Dory a fost cea care l-a ajutat să îl găsească pe Nemo cu destul de puțin timp în urmă. Poate că Marlin nu e un pește-clovn amuzant, dar e loial, și realizează că nu are de ales. Trebuie să își înghită toată energia nervoasă și tot scepticismul și să se aventureze din nou în largul oceanului.

NEMO: cel mai mare fan al lui Dory
La un an după marea lui aventură, Nemo, micuțul pește clovn cu o aripioară nedezvoltată, sau norocoasă – după cum zice tatăl lui, Marlin – e din nou un puști normal. Merge la școală și locuiește în reciful de corali împreună cu tatăl său și cu Dory. Dar spiritul de aventurier e viu în Nemo. Atunci când Dory decide să plece în căutarea părinților ei, Nemo e primul care îi oferă ajutorul. Poate că e încă tânăr, dar Nemo are toată încrederea în Dory. În definitiv, el înțelege cel mai bine ce înseamnă să fii diferit.

HANK: opusul morocănos al lui Dory
HANK e o caracatiță. Undeva, pe drum, și-a pierdut un tentacul și se pare că odată cu el și simțul umorului. Dar Hank e la fel de competent ca și verii lui cu 8 tentacule. E un artist al evadărilor și se poate camufla ca nimeni altul. Hank e primul care o întâmpină pe Dory atunci când aceasta ajunge la Institutul de Viață Marină. Dar să nu vă faceți iluzii: el nu își caută un nou prieten. Hank urmărește un singur lucru: să plece într-un loc unde să poată savura o viață liniștită în solitudine.

DESTINY: rechinul lipsit de grație
DESTINY e o înotătoare nepricepută, dar are o inimă mare. De fapt, totul la ea e mare – Rechinii balenă sunt cei mai mari pești din ocean. Destiny plutește netulburată într-o piscină din Institutul de Viață Marină, când un peștișor albastru ciudat de familiar, pe nume Dory, aterizează lângă ea. Destiny e stânjenită de evidenta ei lipsă de grație, cauzată de miopie, dar Dory crede că ea înoată absolut încântător. Și Dory e foarte bucuroasă atunci când află că noua ei prietenă supradimensionată vorbește și limba balenelor.

BAILEY: balena cu “ochelari”
BAILEY e o balenă Beluga, convinsă de faptul că sistemul ei de ecolocație dă rateuri. Vestea bună e că doctorii de la Institutul de Viață Marină nu cred că e ceva în neregulă cu ea. Balenele Beluga sunt cunoscute pentru abilitățile lor în ecolocație, care funcționează ca un sonar biologic. În Institut e denumit “cea mai puternică pereche de ochelari din lume”. Asta face din Bailey cel mai potrivit partener pentru Destiny cea mioapă. Cei doi se completează, deși nici unul nu ar admite așa ceva.