Zvonurile – negate categoric de Christoph Waltz – conform carora personajul interpretat de actorul austriac e, de fapt, Ernst Stavro Blofeld deghizat, refuza sa moara.

In ciuda faptului ca numele personajului interpretat de Waltz e Franz Oberhauser, in ciuda nenumaratelor confirmari ale realizatorilor – mai dese decat confirmarile mortii lui Jon Snow in Urzeala Tronurilor – in ciuda tuturor acestor evidente, fanii s-au lansat intr-o adevarata frenezie a speculatiilor.

Si in unele cazuri, e greu sa le contrazici deductiile. In trailer-ul SPECTRE, Waltz spune: “Eu am fost, James, autorul tuturor suferintelor tale”, replica despre care comentatorii au zis ca e cea mai Blofeld-iana replica din istorie.

Deasemenea, Waltz e vazut purtand un costum cu guler tare, model chinezesc, un fel de uniforma oficiala a lui Blofeld, criminalul genial si diabolic si nemesis-ul MI5 dintotdeauna.

Franz Oberhauser (un prieten din adolescenta a lui 007) nu e Blofeld deghizat, iar Christoph Waltz a spus-o categoric intr-un interviu recent.

Dar filmul lui Sam Mendes se numeste SPECTRE, pana la urma. Iar Blofeld a fost marele boss al conglomeratului terorist al carui acronim vine de la “Special Executive for Counter-intelligence, Terrorism, Revenge and Extortion”.

Ernst Stavro Blofeld, marele inamic al MI5 (ce a fost si inspiratia pentru Doctor Evil din filmul Austin Powers cu Mike Myers) detine cea mai inalta pozitie in ierarhia SPECTRE.

Blofeld apare in 3 dintre nuvelele lui Ian Fleming (Thunderball, On Her Majesty’s Secret Service si You Only Live Twice) si in 6 filme: From Russia with Love, Thunderball, You Only Live Twice, On Her Majesty’s Secret Service, Diamonds Are Forever si For Your Eyes Only.

Filmul se lanseaza pe 6 noiembrie si pana atunci, pana la elucidarea misterului identitatii personajului interpretat de Christoph Waltz, nu ne ramane altceva de facut decat sa intrebam nerabdator si retoric: “What took you so long?”. Nu mai avem rabdare!