Bruce Dern joaca rolul generalului sudist Sanford Smithers. “El e un monument inchinat unei ere care nu mai exista. Timpul sau a trecut. Acum el incearca sa-si dea seama ce ar trebui sa faca cu restul vietii sale. Sotia sa a murit, razboiul s-a terminat, fiul sau a disparut.”, spune Dern.

Despre experienta de a juca intr-un film regizat de Tarantino, renumitul actor spune ca aceasta l-a invatat cate ceva: “Cred ca Tarantino e singurul regizor despre care acum pot spune ‘Am absolvit Universitatea Tarantino’ pentru ca lucrul la “Cei 8 odiosi” a fost o lectie completa despre regie, actorie si tot ce tine de film.”

Dern e cel mai batran, pare consumat, infrant, neputincios, dar sa nu subestimati niciodata dorinta de razbunare, ranchiuna sau orgoliul unui general care a facut parte din tabara invinsa in Razboiul Civil, un barbat care a avut o mare putere, un barbat obisnuit sa fie ascultat fara cracnire. Un barbat care nu mai are nimic de pierdut si care se pomeneste blocat intr-un loc in care trebuie sa convietuiasca pentru un scurt interval cu fosti inamici pe care nu are niciun motiv sa-i accepte.

Si daca doriti un motiv in plus pentru a-l trece pe lista de odiosi pe Bruce Dern, aflati ca la un moment dat, in prodigioasa lui cariera, el a fost primul om care l-a omorat pe John Wayne in 1972, in filmul Cowboys.
Incepand cu 15 ianuarie 2016, data la care se lanseaza “The H8ful eight” in cinematografe, vom vedea cat de odios este acest general sudist infrant.