Ideea de a produce o continuare a unuia dintre cele mai de succes filme de animație din toate timpurile, pare ceva la mintea cocoșului, sau ca să rămânem în poveste, la mintea înghețată a lui Olaf. Pare necesară, inevitabilă, obligatorie. Și cu toate acestea, realizatorii Regatului de Gheață 2 declară că producerea acestei continuări nu a fost ceva instinctiv, firesc, evident. Nu a fost un drum lin, precis cartografiat, ci mai degrabă un traseu plin de obstacole, hurducăieli și surprize.

La 6 ani de la lansare, Regatul de Gheață e deja o parte bine definită a peisajului nostru cultural. Mulți dintre noi cunosc în detaliu personajele, cântecele, aventurile. Poate de aceea e ușor de uitat că lansarea Regatului de Gheață, în 2013, nu a devenit peste noapte o lovitură de box-office. Au trecut mai multe săptămâni până ce filmul a devenit un fenomen. Și au trecut alte câteva luni până când Regatul de Gheață a topit toate inimile din lume pentru a deveni filmul de animație cu cele mai mari încasări de până atunci.

Sincer vorbind, având în spate un astfel de succes incredibil, nimic nu ar fi fost mai natural din partea celor de la Disney decât să se pună imediat pe treabă pentru realizarea unui “Regatul de Gheață se răzbună”. Dar lucrurile nu au fost grăbite și s-a dat credit total realizatorilor, Jennifer Lee și Chris Buck, scenariști și co-regizori ai primului Regat de Gheață.

Regatul de Gheață s-a terminat cu Elsa, controlându-și puterile magice și devenind regină a ținutului Arendelle, după o scenă dramatică în care o salvează pe sora ei, Anna, aflată în pericolul iminent de a se transforma într-o stană de gheață. Dar acesta nu e doar un final fericit, ci și un punct de plecare pentru o nouă aventură, conform declarațiilor realizatorilor.

Chris Buck declară: “Elsa s-a întors și e regina încoronată din Arendelle. Bun. Dar ce înseamnă asta? Ea s-a ascuns toată viața și s-a temut mereu că puterile ei nu pot fi stăpânite și că, mai devreme sau mai târziu, va sfârși prin a răni pe cineva la care ține. Dar oamenii din Arendelle au acceptat-o, așa cum e. Deci, ce urmează? Care-i pasul următor?”

Jennifer Lee mărturisește că nu a anticipat niciodată impactul uriaș pe care Anna și Elsa îl vor avea asupra copiilor. Acest impact aduce însă la pachet și o uriașă responsabilitate, respectiv, aceea de a nu îi dezamăgi pe cei care au ajuns să le îndrăgească atât de tare pe surorile din Regatul de Gheață.

Lee declară: “De ce are Elsa puteri? Care e destinul ei? E ea menită să realizeze ceva și dacă da, ce anume?”

Regatul de Gheață 2 începe cu un flashback în care le descoperim pe Anna și Elsa, foarte tinere, și ajungem în sfârșit să petrecem un pic de timp cu părinții lor. Apoi povestea face un salt, la trei ani după terminarea primului film, când pacea, bunăstarea și armonia par să domnească în Arendelle, iar Anna, Elsa, Kristoff, Sven și Olaf se simt foarte bine.

Dar Elsa începe să audă o voce în mintea ei. Cineva, ceva o cheamă să se aventureze în necunoscut. Se dovedește că vocea aceea e legată de călătoria pe care, cu ani în urmă, au întreprins-o părinții celor două surori, călătorie din care, din păcate, nu s-au mai întors niciodată.

În cele din urmă, Elsa și Anna, împreună cu prietenii lor de nedezlipit Kristoff, Sven și Olaf, ajung într-o pădure fermecată, departe, foarte departe de Arendelle. Aici, vor primi răspunsuri la întrebările care au frământat-o pe Elsa toată viața.

J. Lee declară: “Au fost întrebări care aveau nevoie de răspunsuri ca să întregească povestea. Trebuia să-i cunoaștem și să-I înțelegem pe părinții fetelor. Trebuia să descoperim ce le-a influențat pe Anna și Elsa în copilărie. Mi-a plăcut la nebunie să răspund la aceste întrebări, mai ales că mi le-am pus și eu, la vremea mea.”

Ca să găsească răspunsurile căutate, realizatorii au început să se gândească la Regatul de Gheață și Regatul de Gheață 2 ca la o singură poveste împărțită în două capitole. Era nevoie de un al doilea capitol pentru a-l completa pe primul. Dacă nu ar fi ajuns la această concluzie, se prea poate ca Regatul de Gheață 2 să nu fi fost făcut nici în ziua de azi. Cel puțin, nu cu Jennifer Lee și Chris Buck la cârmă.

Ideea de a face din Regatul de Gheață și Regatul de Gheață 2 o singură călătorie a fost revelația de care realizatorii aveau nevoie. Mai departe totul s-a transformat într-o poveste frumoasă, emoționantă și plină de suspans în care Elsa și Anna au suferit, s-au bucurat, s-au autodepășit și s-au descoperit și, alături de ele, sperăm că la fel veți face și voi.