Marvel Cinematic Universe se îmbogățește cu un nou capitol: “Omul-Furnică și Viespea”.
Marvel Comics i-a introdus pentru prima oară pe sclipitorul om de știință Dr. Hank Pym și pe alter-ego-ul său, Ant-Man, în 1962. Omul-Furnică a apărut ca membru al echipei Răzbunătorilor în 1963. Contribuția inestimabilă a lui Pym a constat la început în descoperirea elementului chimic unic, botezat Particula Pym, care îi îngăduia să își modifice dimensiunile și să posede, în același timp, o forță fizică supraomenească. “The Wasp”, în original, (altfel spus, Viespea) a fost, la rândul ei, membru fondator al Răzbunătorilor și a apărut, alături de camaradul ei, Omul-Furnică, în benzile desenate din 1963. Înainte de Black Widow, Scarlet Witch și celelalte eroine, poate mai celebre decât ea (cel puțin în România), a fost Viespea, prima super-eroină din rândul Răzbunătorilor.
Odată cu lansarea filmului “Omul Furnica” din 2015, genialul și de-acum îmbătrânitul Dr. Hank Pym îl resuscitează pe Ant-Man, selectandu-l pe spărgătorul cu inimă bună Scott Lang drept următorul purtător al costumului și al șansei de a deveni erou. În acest prim film din serie, apare cu un rol notabil, dar secundar, și fiica doctorului Pym, Hope van Dyne, viitoarea, dar nu prima, Viespe (mama ei a fost prima care a purtat costumul).
Acțiunea din “Omul-Furnică și Viespea” are loc în perioada tulbure ce urmează după “Captain America: Război Civil”. Scott Lang se luptă cu consecințele alegerilor sale, în dubla sa calitate de super-erou și tată. Pe măsură ce se străduiește să armonizeze viața de familie cu responsabilitățile de Om-Furnică, e provocat de Hope van Dyne și Dr. Hank Pym să accepte o nouă misiune, urgentă și periculoasă. Scott trebuie să îmbrace încă o data costumul de erou și să învețe să lupte alături de Viespe pentru a descoperi și înfrunta împreună niște secrete cu potențial devastator, secrete pe care Dr. Pym le credea pentru totdeauna îngropate în trecut.
În Universul Cinematic Marvel, Scott Lang este cu adevărat omul obișnuit, normal, oarecare. Are un costum care îl înzestrează cu niște abilități incredibile și o forță fizică pe măsură. Cam ca Iron Man. Dar spre deosebire de Tony Stark, el nu e un geniu miliardar și un playboy excentric. Fără costum, Lang nu se se poate transforma, nu se poate cățăra, nu poate zbura, levita, nu face vrăji, nu poate încasa lovituri, gloanțe și alte obiecte contondente, fără aproximativ nicio zgârietură. Fără costum, Lang e vecinul tău de stradă, cu aceleași apucături, necazuri și simț al umorului. Și cu aceleași vulnerabilități. Scott vine dintr-un cartier mărginaș cât se poate de banal și nu din miticul Asgard, din vreun univers paralel sau din adâncul spațiului. În cazul lui, totul gravitează în jurul costumului (lucru, desigur, valabil și pentru Viespe). Scott însuși are mari incertitudini în legătură cu statutul lui: e oare un super-erou sau doar un tip oarecare? Și întrebarea care îl macină rămâne aceeași: vrea să fie un erou sau doar un tată cât mai bun pentru fiica sa?
Ce e fascinant la noul blockbuster “Omul-Furnică și Viespea” e faptul că el reprezintă o urmare, un sequel, dacă preferați, pentru două filme: atât “Ant-Man”, cât și “Captain America: Război Civil”. În primul i-am descoperit eroului capacitatea de a se micșora, în cel de al doilea aceea de a deveni un gigant. Cu siguranță, acum îi vom descoperi abilitatea de a îmbina aceste două transformări.
Dar sa nu uităm că titlul filmul conține numele a doi super-eroi. Spre deosebire de primul Ant-Man, în acest al doilea film, Vispea va avea un rol extrem de important. Vă lăsăm să descoperiți în sala de cinema puterile, aventurile și pericolele pe care trebuie să le înfrunte Viespea, în încercarea ei încăpățânată și disperată de a-și reuni familia.
Nu ratați “Omul-Furnică și Viespea”! Cu Paul Rudd, Evangeline Lilly, Michael Douglas, Michelle Pfeiffer și Laurence Fishburne.