Creed II, ca și Creed I, ca și toate celelalte filme cu Rocky Balboa, este un film despre lupta interioară a eroului, lupta cu propriii demoni, efortul de a duce cu tine povara unui trecut încărcat de regrete, temeri, incertitudini și frustrări.Boxul și adversarii din ring, durerea, oboseala, sacrificiile nu sunt decât niște pretexte, extrem de spectaculoase de altfel, pentru a prezenta publicului lupta cea mai grea: lupta cu tine însuți.
În cazul lui Adonis Creed (interpretat încă o data de Michael B. Jordan, villain-ul din Black Panther), frustrările pe care le duce cu el, atârnate ca o piatră de moară, sau ca un sac de box, dacă preferați, sunt un nume prea mare pe care nu e sigur că îl merită, o copilărie petrecută fără tată și poate și o dorință de răzbunare împotriva celui care a cauzat, aparent sau nu, subiectiv sau nu, toate acestea.
Una dintre problemele lui Adonis e faptul că poate identifica răul foarte ușor în persoana lui Ivan Drago, mândria pugilistică a Uniunii Sovietice (interpretat, atât în 1985, în Rocky 4, cât și în 2018, în Creed II, de Dolph Lundgren), cel care l-a ucis în bătaie pe tatăl său, dar respectând regulile boxului și regulamentele din ring și, drept urmare, fără să suporte niciun fel de pedepse sau sancțiuni. De ce e o problemă faptul ca Adonis vede în Drago cauza tuturor problemelor din viața lui? Pentru că, bineînțeles, e fals. Nu Drago e de vină pentru obsesiile lui, ci el însuși. Iar felul în care ajunge să le înfrunte sau să le depășească și ce riscuri e dispus să își asume pentru asta, e iarăși o problemă ce ține numai și numai de el. Dar să ajungi să înțelegi asta e un drum mai istovitor decât antrenamentele lui Rocky din Rusia lui Rocky 4.
Creed II propune o reîntâlnire, după 33 de ani, între Sylvester Stallone și Dolph Lundgren, sub forma unui rematch peste timp între Ivan Drago și Apollo Creed, susținut de fiii acestora, Adonis Creed și Viktor Drago.Adonis are motive clare pentru a-l învinovăți pe Drago și prin spontană, generoasă și nejustificată extensie, pe fiul acestuia, de toate relele din viața lui de până acum. În cazul lui Rocky însă, lucrurile nu sunt tot atât de clare. El l-a învins pe Ivan Drago în marele meci de box din Moscova, de la sfârșitul lui Rocky 4 și între ei doi există un soi de respect, cel puțin în aparență.
Pe de altă parte, nu știm mai nimic despre traiectoria lui Ivan de după înfrângerea suferită în fața lui Rocky. Putem, desigur, presupune că soartă nu a fost neapărat blândă cu el, ținând cont de faptul că regimul sovietic, ce încerca să-și dovedească superioritatea cu orice ocazie, a înghițit victoria lui Rocky ca pe un hap extrem de amar. Cum de ajung Ivan Drago și Rocky Balboa să organizeze un astfel de meci? Dacă nu ar fi de mirare ca Adonis să-și dorească să-și răzbune tatăl, totuși Rocky pare că a devenit un altfel de om, odată cu vârsta, mai înțelept și mai echilibrat. Rocky nu pare genul care să vrea să își răzbune fostul adversar, antrenor și prieten. Și, cu toate acestea, lupta va avea loc.
Și mai e o mare necunoscută: Viktor Drago, fiul lui Ivan. Ce dorește el, care îi sunt motivațiile, care îi sunt obiectivele? Ce are de dovedit și cui? Iată tot atâtea motive pentru a aștepta Creed II cu sufletul la gură. Și pentru că tot suntem la capitolul Viktor Drago, aflați că la începutul anului, Sylvester Stallone a făcut marele anunț: după o căutare îndelungată, Rocky însuși a găsit persoana potrivită pentru rolul de villain din Creed II. Nu căuta un actor cu mușchi sculptați în sala de forță, ci un luptător adevărat, călit în ring, care să se miște natural, care să știe să dea și să încaseze și care să aibă și oarecari calități de actor. Ceea ce, desigur, nu e același lucru. Pentru că marele oponent al lui Adonis Creed nu e altcineva decât fiul lui Ivan Drogo, interpretat de Dolph Lundgren, selectat și el, la vremea lui, pentru acest rol, pentru că fusese campion de arte marțiale. Alegerea lui Stallone a fost Florian Munteanu, un boxer profesionist român, ce are în fața lui o sarcină foarte grea: să ducă mai departe moștenirea lui Dolph Lundgren din 1985.
Stallone și-a asigurat fanii că Munteanu e omul potrivit pentru acest rol. Conform propriilor spuse “Munteanu e incredibil. Am căutat toți campionii de categorie grea din lume, pentru că nu puteam folosi un actor. Un actor nu poate învăța. Îl aveam pe Michael, care e actor, așa că aveam nevoie, de partea cealaltă, de cineva cu experiență. Dolph Lundgren a fost campion mondial de kickboxing, felul în care se mișca, nu e ceva ce poți învăța într-un an.” Pentru Stallone era important ca Munteanu să fie mai mult decât o figură impozantă și un mare luptător. El trebuia să aibă acea sclipire în ochi la care spectatorii să se poată conecta. Stallone concluzionează: “L-am privit în ochi și mi-a plăcut.”
Povestea lui Rocky (poate ultimul capitol), a lui Adonis, moștenirea lui Apollo, surpriza lui Ivan Drago și a fiului sau Viktor, interpretat de Florian Munteanu, toate acestea se vor împleti și își vor cunoaște un deznodământ mai spectaculos și mai încărcat de emoție decât lupta de acum 33 de ani dintre Rocky și Drago.
Nu rata Creed II: din 23 noiembrie, în cinematografe.