Leonardo Montenegro (interpretat de starul mexican în ascensiune, Eugenio Derbez) face parte din una dintre cele mai bogate familii din Mexic. Le-a avut de la naștere pe toate și încă ceva pe deasupra, poleit, probabil, cu aur, motiv pentru care la maturitate a devenit un playboy imatur și superficial.

Leo nu a trebuit să muncească în viața lui pentru nimic: nici pentru prima lui piscină în formă de Mickey Mouse, nici pentru pista lui privată de karting, nici pentru prima lui replică în mărime naturală a lui King Kong… nici, mai târziu, pentru a cuceri vreo inimă zburdalnică de domnișoară visătoare. Căci unul din avantajele pe care ți le oferă o avere cu adevărat greu de cuprins și imposibil de impozitat chiar și de ANAF-ul mexican, este acela că la un simplu pocnet din degete (uneori și fără acesta) tinere nubile debile de Dorobanți, altminteri, răvășitor de frumoase, îți cad la picioare, dispuse să-ți îndeplinească orice moft.

Stop! Am spus Dorobanți? Nu, acesta ar fi un alt film, deși în multe momente, scenariul pare identic. Carevasăzică, Leo, încă tânărul cocalar miliardar, scuzați, dară, rima involuntară, duce o viață de huzur, pe iahtul lui particular, numai bun pentru a rușina barcile găurite și pe jumatate scufundate, ancorate uneori în portul din Monte Carlo și care vin cu pretenții, evident, nejustificate, de iahturi de lux… și pentru a da petreceri cu suficient de multe din mai sus menționatele pocnete din degete.

Mă întorc un pic la începutul ultimei fraze interminabile, pentru a face câteva precizări. Prin urmare și-așadar, ziceam, poate-un gând murdar?!, ceva de un cocalar conceput miliardar. Dar de ce cocalar? Pantru că Alfonso, nu, pardon!, Orlando, nu, pardon, Alberto, nu, de fapt, Leonardo – scuze, sună așa de asemănător – are toată aroganța, ifosele și disprețul față de cei neasemeni, care definesc un adevărat cocalar. Suficiența și îngâmfarea intră, ne imaginăm, în mod obligatoriu în fișa postului de copil răsfățat, crescut – mulți ar zice degeaba, dar sunt doar niște invidioși – în lux și ținut mai departe de muncă decât dracul de tămâie. Deci, iată de ce cocalar.

În același timp, însă, există și deosebiri: Leonardo nu are nici mușchi atent sculptați în sala de forță și nici maieuri decoltate care să îi pună în evidența în Centrul Vechi. Desemeni, nu are tatuaje cu daci, ancore, tigri cu fălcile larg căscate, nume de gagici sau simboluri chinezești pe care nu le înțelege nimeni, inclusiv mândrul lor purtător. Suntem nevoiți să concluzionăm că Leo nu e chiar un cocalar get-beget. Să-i zicem semi-cocalar.

Pe de altă parte, Kate Sullivan (interpretată de Anna Faris) e opusul lui Leo. Cam cum sunt la noi aleșii și alegătorii. E săracă, isteață, simpatică, aleargă între două slujbe și încearcă (într-un mod ușor disperat, pe alocuri) să își facă timp ca să învețe pentru examenul de asistentă medicală pe care vrea să îl dea cât mai repede. Ah!, și cireașa de pe tort, cum ar zice unii cocalari, Kate e o mamă singură cu trei copii frumoși ca niște îngerași și care, evident, au nevoie de timp, bani, chef, atenție și grijă. Lucruri care îi lipsesc veșnic obositei Kate.

Avem, deci, personajele. Să vă zic câte ceva și despre poveste. Imaginați-vă scena următoare: în fața unei terase de fițe din Dorobanți, parchează frumos un elicopter nou-nouț. Din el coboară un tânăr cocalar arătos. Urmat de 3, 4, 7 (numărul chiar nu contează) tinere fotomodele, ocupă o masă. Comandă ce e mai scump în meniu, după care descoperă vexat că și-a uitat țigările în celălalt elicopter. Plin de o superioară bunăvoință, o chema la el pe harnica ospătăriță care îl servește, pentru a o trimite după țigări.

Atunci când ospătărița are tupeul incredibil de a-i atrage atenția că ea e acolo pentru a servi băuturi de la bar și nu pentru a face comisioane care implică deplasări în afara terasei, tânărul înmărmurește pentru o clipă. Obrăznicia angajatei îl șochează. După care urmează răzbunarea care implică concedierea ospătăriței și îndatorarea ei cu o sumă mai mică decât nota lui de plată, dar pe care ea nu o poate plăti în niciun fel.

Ei și acum urmează răsturnarea de situație și soarta: are loc un accident, el își pierde memoria și ea îl convinge că e soțul ei. Îl duce acasă și îl pune la șmotru: gătit, dereticat, spălat, frecat, călcat, avut grijă de copii, plus 3 joburi ca să își întrețină familia, că, de!, e greu, viața e agitată și scumpă.

Recunoașteți sincer, nu ați vrea să vedeți o beizadea dâmbovițeană arogantă și răsfățată (mă rog, corespondentul ei de peste ocean) ajunsă în situația unui om foarte obișnuit, foarte necăjit, foarte sărac? Nu ați vrea să vedeți cum se descurcă cu 3 joburi pe care nu le cunoaște, 3 copii de care nu își aduce aminte și o soție ușor sadică, ușor simpatică, pe care a văzut-o pentru prima oară în viața lui cu doar 3 zile în urmă? Nu ați vrea să vedeți răzbunarea clasei muncitoare?

Ăsta e filmul “Amnezie cu surprize”: în rolul cocalarului avem un miliardar mexican, în rolul ospătăriței o mamă care nu își vede capul de treabă. Lipsește terasa de fițe, dar avem în locul ei un iaht de lux, pentru început, iar apoi o locuință modestă pe care amnezicul miliardar rămas fără un șfanț, trebuie să o întrețină cu sudoarea frunții.

Se va schimba cocalarul miliardar în urma acestei experiențe? Dintr-un tip egoist, nepăsător și arogant va deveni un om generos, înțelegător și iubitor? Și dacă da, asta înseamnă că în sufletul fiecărui cocalar se ascunde un tip gingaș cu o inimă curată și sensibilă?

Toate acestea sunt întrebări grele. Răspunsul la ele nu poate veni decât urmărind comedia de neuitat “Amnezie cu surprize”, începând cu 11 mai, în cinematografe.