Ant Man (Omul- Furnică), supereroul Marvel care va debuta pe marile ecrane în această vară, apare în universul benzilor desenate de la Marvel încă din anii 60. Primul Ant Man a fost fizicianul Henry „Hank” Pym care a descoperit o particulă chimică ce-i permitea să-și micșoreze dimensiunile fizice și să-și sporească forța fizică. În plus, prin casca de la costumul său de supererou putea controla adevărate… armate de furnici. Prietena sa, Janet Van Dyne, devine și partenera sa în lupta împotriva răului sub acoperirea supereroinei Wasp.
Inițial un ascociat al Celor Patru Fantastici, Omul-Furnică devine, în epoca modernă Marvel, unul dintre fondatorii grupului de Răzbunători.
Scott Lang, un hoț care fură costumul Ant Man de la Henry Pym pentru a-și salva fiica, va deveni al doilea personaj care-și asumă rolul supereroului Ant Man.
În producția Ant Man din acest an, Scott Lang/ Ant Man va fi jucat de Paul Rudd (Anchorman, Knocked Up sau I love you, Man) iar Henry Pym va fi interpretat de veteranul Michael Douglas. Evangeline Lilly o va interpreta pe Hope Van Dyne, fiica rebelă a lui Henry Pym.
Ant Man (Omul-Furnică) va avea premiera în România pe 17 iulie.