TRON: Ares” este următorul capitol electrizant al binecunoscutei francizei „TRON” de la Disney. Al treilea film al seriei duce mai departe moștenirea durabilă a predecesoarelor sale, revoluționarele „TRON” (1982) și „TRON: Legacy” (2010).

TRON: Ares” explorează ce înseamnă să fii om, să-ți păstrezi atributele care te definesc, cum ar fi curajul sau compasiunea, atunci când lumea digitală și cea reală se ciocnesc cu reverberații greu de anticipat și pericole ce par imposibil de ocolit.

Această aventură plină de secvențe explozive, emoții câtuși de puțin digitale și efecte vizuale ireal de spectaculoase, este regizată de Joachim Rønning (“Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”, “Maleficent: Mistress of Evil”, “Young Woman and the Sea”) și îi are în distribuție pe JARED LETO (câștigător de Oscar, “Dallas Buyers Club,” “House of Gucci”), Greta Lee, Evan Peters, Jodie Turner-Smith, Hasan Minhaj, Arturo Castro și Cameron Monaghan, alături de unica GILLIAN ANDERSON (“X Files”, “Sex Education”, “The Crown”) și de un actor devenit deja legendă, JEFF BRIDGES (câștigător de Oscar, “The Big Lebowski”, “Crazy Heart”, “True Grit”). Scenariul este semnat de Jesse Wigutow, pe baza unei povești de David DiGilio și Wigutow, inspirată din personajele create de Steven Lisberger și Bonnie MacBird. Nine Inch Nails au compus coloana sonoră originală a filmului.

Povestea, pe scurt, arată așa: în „TRON: Ares”, un Program Digital extrem de sofisticat, Ares (Jared Leto), este trimis în lumea reală într-o misiune periculoasă, marcând prima întâlnire directă a omenirii cu Inteligența Artificială. Pe măsură ce Ares descoperă mediul înconjurător și are primele contacte cu umanitatea, conștiința de sine – și simțul moralității – încep să i se dezvolte. El găsește un aliat neașteptat în strălucita programatoare Eve Kim (Greta Lee), care se află la rândul ei într-o călătorie cu o miză uriașă, pentru a descoperi un cod esențial scris de Kevin Flynn (Jeff Bridges). Încălcând ordinele și fiind vânați fără încetare, cei doi luptă nu doar pentru supraviețuirea lor, ci și pentru un viitor în care tehnologia și umanitatea se pot intersecta și pot conviețui.

TRON: Ares” este o producție Walt Disney Studios. Filmul va avea premiera în cinematografe din 8 octombrie.