Înapoi la cinema, dragilor! Marile ecrane au acum tot ce le trebuie pentru a revitaliza o întreagă industrie și iubirea de filme ce au stat prea mult în amorțire. Cruella se numără printre (anti)eroii care aprind luminile la cinema, în mare fel: cu o explozie de culoare, o defilare exuberantă de texturi ale suspansului, răsturnări de situație pe ritmuri de punk, rock, R&B și pop și o interpretare fascinantă a legendarei răufăcătoare din „101 dalmațieni”.
O răufăcătoare în reflectoare …
… și în inimile noastre. Exuberantă, malițioasă, de-a dreptul crudă și cu un râs demonic; așa o știm noi pe Cruella de Vil pe când inimile ne galopau odată cu fuga și spaima simpaticilor dalmațieni. De câte ori nu ne-am ținut respirația ca să nu-i dăm de gol din ascunziș pe cei mai drăgălași cățeluși?
Acum e timpul să schimbăm lentila și să-i aflăm povestea. Să vedem coafura contrastantă ca pe ceva înnăscut, unic și chiar simpatic și să o cunoaștem pe micuța Estella. Să o vedem strălucind, să-i transmitem o încurajare prin vocea blândă a mamei sale și să o ținem de mână când rămâne singură.
Prequelul live-action de la Disney este construit cu atâta emoție și dinamism, scenă cu scenă, încât ne trezim nu doar empatici, ci parte din galeria Estellei la marile meciuri din lumea modei. Iar Estella, de pe străzile întunecate ale infracționalității, strălucește în contrastanta Londră a anilor ’70, asortându-și ținutele cu escrocheriile, dând lovitură după lovitură, ca-ntr-o luptă de supraviețuire, din care iese glorioasă.
Oricâte apelative deloc apreciative au meritat Jasper și Horace cât erau pe urma scumpilor 101 dalmațieni, așteptați-vă să le dați uitării cât sunteți în fotoliul de cinema, la Cruella. Deși îmbracă aceleași haine ale ilegalităților, ei sunt reprezentanții prieteniei, susținerii necondiționate și ai devotamentului. Ei sunt executanții ideilor de geniu ale Estellei și tot ei sunt cei care o ajută să se înalțe pe podium, în lumina reflectoarelor, pentru a cuceri și intriga întreaga Londră, în rolul fabuloasei Cruella.
Din suferință nu se înalță îngeri…
…ci o poftă mare de răzbunare, purtătoare de glamour. Iar noi suntem norocoșii care trăiesc totul în fața marilor ecrane, uneori pe marginea fotoliului de cinema, parcă nepregătiți să clipim pentru a nu pierde din spectacolul vizual, excelent ritmat, cu scântei ori de-a dreptul înflăcărat, la propriu și la figurat.
“Stone Cold Crazy” (Queen) în difuzoare – urechile ciulite, darlings. Aflarea adevărului despre moartea iubitei sale mame vine ca o descătușare a Cruellei din conformism, din stoicismul în care și-a împăturit rolul de designer- executant al casei de modă și aduce o avalanșă de lovituri de imagine pentru Baroneasă, fashion guru și arbitrul rafinamentului vestimentar. Artificii de ingeniozitate, ținute demențiale și desfășurări de forțe incredibile, de gherilă, transformă Londra, epicentrul lumei modei, în catwalkul genialității Cruellei. Marketeri și PRiști, luați notițe!
Întuneric și Lumină …
… sau o coafură contrastantă. Cu toții suntem construiți în lumini și umbre; avem un pic din Estella și din Cruella. Poate de aceea ajungem să empatizăm atât de mult cu personajul, să-i credem povestea și să vrem să-i fim alături. Parcă încercările lui Jasper de a o echilibra pe Cruella prin Estella sunt propriile noastre zbateri.
De la sclipitoarea Estella, motivată prin iubire să încerce să intre în tiparele societății, la răzbunătoarea Cruella, inovatoare dincolo de avangardă, egoistă și țipătoare prin prezență, parcurgem un catwalk al alegerilor. Pe de o parte sunt alegerile vestimentare demențiale, un festin al costumelor dincolo de incredibil, pe de altă parte sunt alegerile de viață care pot aduce moartea.
Finalul e departe. E abia începutul.
Poate o licărire de speranță să stingă flăcările mistuitoare? Când ai „Smile” (Judy Garland) pe fundal și știi că ești la un film Disney, incredibilul e doar un alt cuvânt pentru „posibil”.
Parte din succesul și dinamica acestui live-action glorios este că ne-aduce de-atâtea ori pe marginea prăpastiei suspansului, încât credem, de fiecare dată, că am ajuns la final. Iar al nostru „Nu se poate să se termine aici, mai vreau” gândit ori șoptit colegului de fotoliu pare o rugă ascultată. Iar filmul ne surprinde, iar și iar…
Dar nici finalul-final nu e „The End”. Să stăm curioși până după generic; de-acolo apar zorii începutului. Ce va urma, știm cu toții… Sau poate nu știm totul.