7 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre filmul „Cenuşăreasa”

 

La o distanţă de 65 de ani de la premiera animaţiei de excepţie realizate de Disney, „Cenuşăreasa” readuce în atenţia publicului basmul nemuritor care a încântat generaţii întregi, într-un spectacol vizual uimitor.

Iată care sunt cele 7 lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre film:
1. Lily James, interpreta Ellei/Cenuşăreasa, a încercat să adopte un stil de viaţă sănătos. Ea a mers zilnic la yoga, pentru a avea o siluetă suplă şi a fi graţioasă şi elegantă, aşa cum trebuia să fie Ella, personajul principal al basmului. Pentru a intra cât mai bine în rol, actriţa a luat şi lecţii de călărie timp de şase săptămâni şi a citit despre lideri pacifişti precum Gandhi.

2. Producătorul Dante Ferretti şi echipa sa au creat o sală de bal vastă şi somptuoasă. Sala de bal a avut 17 candelabre făcute la comandă în Itaia, aproximativ 5.000 de lumânări, mii de flori şi fresce decorative, precum şi draperii realizate din mai mult de 1.800 de metri de material. „Am proiectat sala astfel încât să fie plină de culoare, iar atmosfera de basm să fie cea predominantă”, a declarat Ferretti.

3. Pentru Cenuşăreasa au fost create 9 versiuni ale rochiei de bal. Fiecare cuprindea peste 270 de metri de material, numeroase jupoane, mai mult de 10.000 de cristale Swarovski şi peste 4.8 km de cusături. Sandy Powell, creatoarea costumelor din film, a dorit ca rochia să dea senzaţia de simplitate şi delicateţe, chiar dacă era imensă. Pentru a obţine acest efect, ea a folosit mai multe straturi de material, în diferite nuanţe de albastru care, puse laolaltă, au format acea culoare liliachie apoasă a rochiei. „Am vrut să arate asemeni unei picturi în acuarelă”, a spus Powell.

4. Condurii de sticlă pe care Cenuşăreasa îi poartă la bal reprezintă unul dintre cele mai preţuite momente din povestea originală a lui Charles Perrault. Pentru Sandy Powell, procesul de design a fost incitant şi descurajator deopotrivă. Forma pantofului a fost inspirată de un pantof elegant din anii 1890, găsit de către ea într-un muzeu din Northampton. Au fost create 8 copii ale pantofului, dar nici una dintre acestea nu a fost purtată, din cauza faptului că erau din cristal, care nu are flexibilitate. Însă au fost folosite ca recuzită fie pentru scenele în care sunt probate de fecioarele din regat, fie când diferite modele au fost sparte pentru anumite scene.

5. Cenuşăreasa trebuie să se întoarcă acasă înainte de miezul nopţii, înainte ca vraja aruncată de Zâna Ursitoare să se spulbere, iar caleaşca ei să se transforme la loc într-un dovleac. Astfel, a fost creată o frumoasă caleaşcă aurie în formă de dovleac, în stare perfectă de funcţionare, fiind trasă de patru cai albi. Caleaşca avea 3,5 m înălţime, 5 m lungime şi cântărea aproape 2 tone.

6. Machiajul folosit pentru personajul Cenuşăreasa este unul simplu şi natural, aceasta ieşind în evidenţă faţă de restul personajelor, care erau machiate mai intens. Pentru scena balului, a fost nevoie de 50 de persoane în plus care să se ocupe de machiaj şi coafat pentru toţi figuranţii care luau parte la filmări.

7. Doi dintre artiştii implicaţi în acest film au făcut parte din distribuţia de cinci stele a seriei „Harry Potter”.Regizorul Kenneth Branagh a jucat rolul profesorului Gilderoy Lockhart în „Harry Potter şi Camera Secretelor”, iar Helena Bonham Carter a interpretat-o pe Bellatrix Lestrange – un rol opus faţă de cel pe care îl joacă acum în „Cenuşăreasa”, unde este Zâna cea Bună.

 

Distribuit de Forum Film România

Premiera în România: 13 MARTIE 2015