Ben-Hur este povestea epică a lui Judah Ben-Hur (Jack Huston), un prinț acuzat pe nedrept de trădare chiar de către fratele său vitreg Messala (Toby Kebbell), un ofițer în armata romană. Deposedat de titlu, separat de familia sa și de femeia pe care o iubea (Nazanin Boniadi), Judah este forțat să devină sclav. După ani de zile în care trage la galere ca sclav pe o corabie romană, Judah se întoarce acasă căutând răzbunare, dar găsește, în schimb, izbăvire. Filmul are la bază romanul lui Lew Wallace, “Ben-Hur: o poveste despre Iisus”.

Timur Bekmambetov (Wanted, Night Watch) a fost ezitant atunci când a fost abordat pentru a i se propune să regizeze o reînterpretare a unuia dintre cele mai iubite filme din istoria cinematografului. “Ben-Hur din 1959 nu a fost doar un film, a fost un fenomen care a afectat cultura secolului XX.”, explică Bekmambetov. “Ăsta e motivul pentru care, atunci când mi s-a propus să-i regizez reîncarnarea, reacția mea inițială a fost ‘categoric, nu!’. Din fericire, producătorul Sean Daniel m-a convins să citesc scenariul, care s-a dovedit a fi incredibil și care m-a impresionat nu doar cu scene de acțiune senzaționale, dar mai ales cu personajele lui pline de profunzimi. Chiar dacă acțiunea și circumstanțele aparțin unei epoci de care ne despart mai bine de 2000 de ani, emoțiile și acțiunile personajelor au o rezonanță modernă, ce poate fi înțeleasă perfect de spectatorii de azi.”
Scenaristul John Ridley a avut inițial aceleași rețineri. “Poate că oamenii își aduc aminte de Charlton Heston și de cursa de care, dar Judah Ben-Hur e un pesonaj cu trăiri atât de bogate și de intense, el e un nedreptățit care caută răzbunare și izbăvire. Personaje convingătoare precum Ben-Hur și Messala sunt motivul pentru care ne putem oricând întoarce pentru a savura aceste povești. Am vrut să fac conflictul personal dintre acești doi foști prieteni la fel de intens și de memorabil ca și cursa de care. Tema filmului – răzbunare sau iertare? – este eternă.”
“Din multe puncte de vedere, încă trăim în Imperiul Roman, încă îi respectăm valorile.” comentează Bekmambetov. “Lupta pentru putere, lăcomia, dorința de suces încă sunt regulile după care funcționează lumea. Oamenii încă încearcă să obțină diverse lucruri într-o lume crudă și extrem de competitivă și numai câțiva realizează că adevăratele valori sunt colaborarea, compasiunea și iertarea.”

Ben-Hur, o adevărată cavalcadă de emoții, lovește cinematografele, începând cu 19 august.